Infectiile bacteriene in timpul sarcinii

aprilie 24, 2012 · 0 Comments

Infectiile de tract urinarsunt cele mai frecvente tipuri de infectii bacteriene în sarcina. Bacteriuria asimptomatica apare în pâna la 7% din sarcini. Modificarile fiziologice din sarcina, cum ar fi dilatarea, indusa hormonal, a tractului urinar, hidronefroza si refluxul vezicoureteral predispun la bacteriurie asimptomatica, iar la o treime din pacientele cu aceste stari apar pielonefrite, de obicei în timpul ultimului trimestru. Cele mai multe cazuri de pielonefrita se dezvolta în ultima perioada a sarcinii, fiind precedate de bacteriuria asimptomatica în primul trimestru de sarcina. Deoarece peste 75% dintre pielonefritele acute asociate cu sarcina pot fi evitate prin tratarea bacteriuriei asimptomatice, este recomandat screeningul pentru bacteriurie la prima vizita prenatala. Escherichia coli este cel mai frecvent microorganism izolat, iar tratamentul pentru bacteriuria asimptomatica, ce consta din administrarea timp de 3 zile de ampicilina, cefalexina, nitrofurantoin sau sulfizoxazol, este adecvat, desi acest ultim drog nu trebuie folosit în timpul ultimei luni de gestatie deoarece poate produce icter la copil. La femeile cu bacteriurie asimptomatica, culturile din urina ar trebui obtinute la intervale lunare pâna la sfârsitul sarcinii. Recidivele necesita tratament.

Infectiile intrauterine apar în pâna la 4% din sarcini si sunt asociate cu o morbiditate si o mortalitate crescute în perioada prenatala. Infectia intraamniotica este cea mai frecventa când infectia ascendenta urmeaza rupturii de membrane, dar este întâlnita de asemenea si în prezenta membranelor intacte, în special în travaliile înainte de termen. Infectia este de obicei polimicrobiana, implicând atât E. coli anaerobi, micoplasme genitale, Gardnerella vaginalis si streptococi de grup B. Deoarece semnele clinice timpurii pot fi subtile, diagnosticul necesita un grad înalt de atentie. Indiciile clinice cuprind febra, tahicardia materna sau fetala, uter sensibil, lichid amniotic cu miros respingator si leucocitoza. În plus, diagnosticul se bazeaza pe rezultatele frotiului din lichidul amniotic colorat Gram, pe concentratia glucozei si activitatea esterazei leucocitare a lichidului amniotic. Este indicata extragerea fatului. Tratamentul antibiotic trebuie început preferabil în timpul travaliului decât dupa aceea. Sunt indicate antibioticele cu spectru larg, cum ar fi ampicilina si gentamicina.

Infectiile postpartum ramân cea mai frecventa cauza de mortalitate materna în Statele Unite. Majoritatea deceselor sunt datorate infectiilor endometriale postpartum complicate de abcese pelviene, peritonite sau tromboflebite pelviene. Rata endometritelor variaza de la 1 la 3% dupa nasterea pe cale vaginala si de la 6 la 18% dupa operatia cezariana. Endometrita trebuie suspicionata atunci când o pacienta are febra dupa 1-2 zile de la nastere. Ruptura membranelor si operatia cezariana ce urmeaza dupa debutul travaliului sunt factori importanti de risc pentru endometrita postpartum. Putine paciente manifesta toate semnele clasice, cum ar fi febra, durerea abdominala, starea generala alterata si lohii purulente sau cu miros respingator. Explorarea trebuie sa includa hemograma completa, hemoculturi si culturi din tractul genital. Endometrita postpartum este de obicei o infectie polimicrobiana. Cele mai frecvente bacterii patogene responsabile de endometrita postpartum sunt streptococii de grup B, amestecul de microorganisme aerobe si anaerobe, E. coli si enterococii. Streptococii de grup B sunt cei mai frecvent izolati din hemoculturile pacientelor cu endometrita. Tratamentul depinde de microorganismul cultivat, dar sunt de obicei folosite antibioticele cu spectru larg sau combinatii cum ar fi ampicilina, un aminoglicozid si clindamicina.

Streptococul de grup B a devenit o cauza majora de bacteriemie postpartum, constituind 10 pâna la 20% din speciile izolate în hemoculturi de la femeile internate în sectiile de obstetrica. Sursa acestor infectii este reprezentata de streptococii de grup B ce colonizeaza tractul genital feminin. Desi majoritatea acestor paciente au o evolutie necomplicata în urma tratamentului antibiotic adecvat, ocazional se întâlnesc complicatii cum ar fi abcese pelviene, soc septic si tromboflebite septice. Majoritatea infectiilor severe cu streptococ de grup B din sarcina sunt asociate cu o sursa identificabila, cum ar fi endometrita sau o infectie de tract urinar. Streptococii de grup B pot fi transmisi nou nascutului pe perioada perinatala. Rata infectiulor severe cu streptococi de grup B la nou nascuti este de 1,8 la 1000 de nou nascuti vii.

Listeria monocytogenes este o alta bacterie patogena care determina o morbiditate specific legata de sarcina. Infectia poate aparea în orice moment în timpul sarcinii, dar este mai frecventa în timpul celui de-al treilea trimestru. Frecvent, simptomele sunt sugestive pentru o infectie de tract urinar, dar uroculturile sunt sterile. Diagnosticul se pune pe baza unei hemoculturi pozitive. Severitatea clinica a infectiei se poate întinde de la o febra moderata, pâna la o boala severa. Aceasta infectie poate precipita travaliul si poate avea ca rezultat nasterea prematura a unui copil mort sau infectat. Tratamentul consta în ampicilina sau penicilina.

Neisseria gonorrhoeae poate fi transmisa de la mama la copil in utero, în timpul nasterii sau în perioada postpartum. Cea mai frecventa problema clinica cauzata de aceasta transmitere este conjunctivita gonococica a nou-nascutului. Instilarea conjunctivala a unei soluAii apoase 1% de nitrat de argint este eficienta în prevenirea cecitatii cauzate de aceasta infectie. Sifilisul congenital apare prin infectarea fatului in utero. Treponema pallidum se transmite la fat cel mai frecvent în stadiile timpurii ale sifilisului, în orice moment din timpul sarcinii. Infectarea fatului înainte de luna a patra este rara. Sifilisul poate avea efecte severe asupra produsului de conceptie, incluzând moartea fatului, boli neonatale sau infectia latenta.

sursa

By Farmacist Gabriela Stefancu