Lemnul dulce, planta medicinală a anului 2012

mai 30, 2012 · 0 Comments

• Tratamentele cu lemn dulce menţin sănătatea tractului digestiv, a rinichilor şi ficatului şi ameliorează simptomele osteoporozei

Pe 21 noiembrie 2011, la Frankfurt, lemnul dulce a fost desemnat planta medicinală a anului 2012, pentru rolul ei deosebit în menţinerea sănătăţii oamenilor. Selecţia a fost făcută de un grup de cercetători de la Universitatea din Würzburg şi specialişti din organizaţii ecologice. „Lemnul dulce este o plantă specială, deoarece poate calma rapid durerile de gît şi tusea şi a fost folosită cu secole în urmă de medicii greci şi egipteni“, a spus profesorul Johannes Mayer, expert în istoria botanicii. „Proprietăţile curative ale lemnului dulce fac din el un ingredient esenţial al oricărei farmacii“, a adăugat Susanne Honnef, specialist în conservare al organizaţiei World Wildlife. Care este secretul acestei plante medicinale aflată la loc de cinste în medicina tradiţională chineză, dar şi în cea românească? Cum a reuşit lemnul dulce să producă o adevărată revoluţie în industria farmaceutică şi să devină una dintre cele mai folosite plante medicinale de pe glob?

O plantă mai dulce ca zahărul

Lemnul dulce este o plantă medicinală care creşte spontan prin albiile secate ale rîurilor şi în luncile neîmpădurite, fiind întîlnită în ţara noastră în zonele Vrancea, Galaţi, Suceava şi Dobrogea. Popular i se mai spune şi dulcişor, iarbă dulce sau rădăcina dulce. Are tulpini verticale înalte de circa un metru pe care cresc frunze în mănunchiuri. Florile sînt mici, liliachii. Partea subterană are formă asemănătoare unui fus, îngroşat în partea superioară, din care pornesc rădăcini lungi de 1-2 metri. Planta face fructe ca nişte păstăi de culoare brun-roşiatică. Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o plantă iubitoare de soare şi lumină. Recoltarea se face în general toamna, dar şi la început de iarnă. Rizomul plantei se dezgroapă cu o cazma, apoi se spală în apă rece, după care se despică în fîşii mici şi se pune la uscat în strat subţire, în locuri călduroase şi bine aerisite. Din 3-4 kg rădăcini proaspete se obţine 1 kg produs uscat. De la lemnul dulce se foloseşte rădăcina, foarte bogată în substanţe zaharoase, de 60 de ori mai dulci decît zahărul, de unde şi denumirea de lemn-dulce. Saponozidele triterpenice conferă acţiunea de fluidificare şi de expectorare a secreţiilor traheo-bronho-faringiene, derivaţii flavonoidici au acţiune antispasmodică, antiinflamatoare, antiulceroasă şi diuretică, iar compuşii steroidici asigură o acţiune estrogenă. S-au identificat în compoziţia rădăcinilor peste 150 de substanţe benefice sănătăţii: calciu, fosfor, sodiu, mangan, zinc, fier, cupru, molibden, vitamina B. Conţinutul în amidon e de 30%, iar cel de lipide sub 1%. Mai sînt prezente substanţe amare, rezine în jur de 5% şi aminoacidul asparagină.

Calmează tusea

Istoria fitoterapiei menţionează că această plantă este folosită în medicină de mai mult de 5.000 de ani. În antichitate, lemnul dulce era folosit ca adjuvant pe toare reţetele din Tibet, China, Coreea. Medicii din Tibet considerau că lemnul dulce întăreşte organismul, mai ales al bătrînilor şi copilor, că planta conferă longevitate şi contribuie la îmbunătăţirea celor şase simţuri. Nu numai că tratează maladiile, dar şi previne complicaţiile care pot apărea în organismul slabit de boli. Preparatele din lemn dulce ajută la asimilarea altor medicamente şi măreşte efectul lor curativ. Rădăcina de lemn dulce a fost folosită în special pentru uşurarea expectoraţiei. Dar mai are şi acţiune mucilaginoasă şi emolientă, de aceea e recomandat în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, însoţite de procese inflamatorii. În aceste cazuri, se face un macerat din 1/2 de linguriţă de rădăcină de lemn dulce la o cană de apă, preparat la rece timp de 6 ore. După filtrare, se bea în cursul unei zile. Se poate bea şi infuzie dintr-o linguriţă de pulbere de rădăcină la 250 ml apă. Se strecoară şi se beau cîte 2-3 cani pe zi, în cazul tusei şi bronşitei. Infuzia de lemn dulce are efecte excepţionale de contracarare a urmărilor nocive ale aspirinei, protejînd stomacul, sporind imunitatea, blocînd dezvoltarea microorganismelor invadatoare. Are de asemenea efecte febrifuge(care înlătură sau reduc febra), fiind recomandată în timpul răcelii şi gripei, mai ales dacă recurgem la aspirină. Infuzia e bună şi la gargară în caz de tuse uscată şi tuse iritativă.

Balsam pentru stomac

Cu macerat de lemn dulce se poate face o cură timp de 1-2 luni, toamna şi primăvara. Este indicată mai ales în cazul ulcerului. Lemnul dulce este un leac eficient şi în inflamaţii cronice ale tractului digestiv, mai ales cele cu aciditatea sucului gastric ridicată. Tot pentru tratamentul ulcerului şi gastritelor, se obţine un preparat din 100 g de pulbere de rădăcină în 50 ml apă rece. Se ţine la frigider. Se iau cîte 3 linguriţe pe zi în crize. Contra constipaţiei, o jumătate de linguriţă de plantă mărunţită se pune în 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se bea pe parcursul zilei. În funcţie de doză, lemnul dulce este laxativ, dar şi cicatrizant. În cadrul unei cercetări efectuate în Bulgaria pe pacienţi cu ulcer gastric, după 40 de zile de tratament cu lemn dulce, 47% dintre ei erau vindecaţi, iar la 32% dintre ei se reduseseră semnificativ dimensiunile leziunilor. Planta a fost administrată sub formă de pulbere: jumătate de linguriţă, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Substanţele active din lemnul dulce au şi acţiune antibacteriană şi antitoxică, inactivînd toxina titanică. Decoctul este ideal ca antidot în intoxicaţia cu stricnină sau cu ciuperci. Lemnul dulce are efecte uimitoare în tratarea afecţiunilor bucale. Trei linguri de rădăcină mărunţită se pun la 100 ml apă şi se fierb 5 minute. Se strecoară şi se foloseşte la clătirea gurii, după mese. Licoricidina şi licorisoflavanul extrase din plantă s-au dovedit eficiente în combaterea bacteriilor din cavitatea bucală, responsabile cu apariţia cariilor dentare şi a bolilor gingivale.

Leacul hepatitelor

Acţiunea antispastică şi cea diuretică recomandă lemnul dulce în cazuri de calculoză renală şi biliară. O linguriţă de pulbere de rădăcină se pune în 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma trei căni pe zi, pentru eliminarea pietrelor la rinichi, dar tratamentul e indicat şi în artrită. Hepatita virală de tip A, B, C îşi au leacul tot în rădăcina de lemn dulce. Cercetătorii japonezi au pus în evidenţă faptul că tratamentul cu lemn dulce favorizează stagnarea hepatitelor virale. De asemenea, au tratat cu succes carcinoamele hepatice, mai ales în fază incipientă. Pentru bolile ficatului, se administrează pulbere de lemn-dulce, o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi, în cure de 15 zile, cu 10 zile de pauză. Experţii japonezi au descoperit şi că glicirizina din lemnul dulce este benefică în cazul hepatitei cronice şi a cirozei hepatice. Tinctura de lemn dulce e de folos în reumatism, în cure de 21 de zile, cu 10 zile pauză. Tinctura stimulează producţia proprie de hidrocortizon, substanţa care reduce rapid inflamaţia ţesuturilor şi care e folosită şi în terapia alopată. Stimulînd cortizonul natural, lemnul dulce devine util şi în lupusul eritematos, ca tratament de sine stătător sau ca adjuvant.

Hormon natural

Cea mai mare valoare a lemnului dulce constă în faptul că unele substanţe din rădăcini sînt foarte asemănătoare cu hormonii steroidici, secretaţi de glanda suprarenală. Aceşsti hormoni măresc imunitatea organismului la infecţii. De asemenea, lemnul dulce stimulează producţia de hormoni a glandelor suprarenale şi reduce descompunerea steroizilor de către ficat şi rinichi, fiind benefic în maladia Addison. Pentru prevenirea şi combaterea osteoporozei, se face un tratament cu tinctură de lemn dulce timp de trei săptămîni, cu două săptămîni de pauză. Se ia cîte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi. Acest preparat este foarte bogat în estrogeni naturali, substanţe hormonale care favorizează asimilarea calciului şi menţinerea densităţii osoase normale la femei. Pentru tratarea bufeurilor, a transpiraţiilor şi iritabilităţii, tulburări specifice premenopauzei, se face timp de trei luni un tratament cu tinctură de lemn dulce. Maceratul de 1% (circa 200 ml pe zi) se administrează ca antidismenoreic. Pînă şi infertilitatea la femei şi frigiditatea se pot trata cu acestă plantă. Se face o cură cu tinctură de lemn dulce, din care se iau 3-4 linguriţe pe zi, pe o perioadă de 14 zile, cu 14 zile de pauză. Tratamentul dă rezultate mai ales în cazurile de amenoree (absenţa ovulaţiei), precum şi în infertilitatea sau în frigiditatea care apare la femei cu valori crescute ale testosteronului (hormonul masculin). Tot în Japonia, s-a constatat că administrarea de lemn dulce timp de cîteva luni la femei care sufereau de sindromul ovarelor polichistice şi nu puteau rămîne însărcinate s-a solvat cu sarcini la 25% dintre femei. Este ideală combinaţia lemn dulce, seminţe de mărar şi iarbă de creţişoară, pentru menţinerea echilibrului hormonal al femeilor.

Special pentru femei

Planta are şi acţiune antialergică, fiind indicată în inflamaţii ale ochilor, dermatite de natură alergică, urticarie, eczeme. Se face o cură cu tinctură de lemn dulce, timp de 10 zile, cîte 2-4 linguriţe pe zi. Astfel, se stimulează secreţia de cortizon natural, substanţă antialergică şi antiinflamatoare puternică.Lemnul dulce mai este şi un bun antiinflamator articular. Din rădăcini s-a obţinut un preparat capabil să micşoreze cantitatea colesterolului din sînge. Cu rădăcină de lemn dulce se îndulcesc ceaiurile şi, în acelaşi timp, se ameliorează gustul neplăcut al unor medicamente. Mătreaţa şi iritaţiile de la nivelul pielii capului trec cu infuzie de lemn dulce. Pentru creşterea şi redobîndirea fermităţii sînilor, se fac cure de cîte 15-20 de zile cu tinctură de lemn-dulce, începînd cu ultima zi a ciclului menstrual. Zilnic, se iau 3-4 linguriţe de tinctură dizolvată în apă, pe stomacul gol. Tratamentul este mult mai puternic decît cel cu seminţe de mărar, efectele estrogene ale lemnului dulce fiind foarte intense. Femeile care se plîng de dezvoltarea carcateriscilor masculine (păr în exces) pot face un tratament de 21 de zile cu tinctură de lemn dulce, care are efecte estrogene directe, scade concentraţia de hormoni masculini şi, în timp, favorizează amplificarea caracterelor feminine:
pielea catifelată, accentuarea contrastului între talie şi bazin, încetinirea ritmului de creştere a pilozităţilor.

Băuturi şi bomboane

Lipsa de energie, oboseala şi interesul scăzut pentru diverse activităţi, simptome asociate de regulă stresului şi depresiei, remediile din lemn dulce administrate cu lapte pot alunga aceste stări. Lemnul dulce este întrebuinţat şi în alimentaţie. Lăstarii tineri, recoltaţi primăvara devreme, sînt preparaţi exact ca sparanghelul. Rădăcinile sînt folosite în regimurile dietetice şi ale bolnavilor de diabet zaharat. Din rădăcini se obţine suc, folosit pentru îndulcirea băuturilor (bere, lichioruri, limonadă) şi dulciurilor (halva, bomboane). Pe vremuri, s-a observat că extractul din rădăcini îmbunătăţeşte gustul tutunului de mestecat, motiv pentru care e folosit şi în industria tutunului. Pompierii ştiu că incendiile pot fi stinse eficient dacă în componenţa spumantului se găseşte lemn dulce. Rădăcinile se mai folosesc la producerea tusului, cernelei, a diferitelor vopsele, a cremei pentru ghete, a săpunului, ţesăturilor. Reziduurile rămase după producerea extractului sînt utilizate ca îngrăşămînt. Din fibrele rădăcinilor se produce hîrtie. Decoctul din rădăcini este folosit la vopsirea lînii de la crem pînă la albastru, în funcţie de sărurile folosite. Planta este un bun melifer şi un nutreţ hrănitor pentru animale.

Tinctura are cea mai mare eficienţă

• Din rădăcini de lemn dulce se prepară pulbere, extracte, siropuri şi elixir. Cel mai eficient preparat este tinctura. Se obţine prin macerarea a 10 linguri de plantă mărunţită în jumătate de litru de alcool de 70 de grade, vreme de două săptămîni, într-un borcan închis ermetic. Se filtrează prin tifon, iar tinctura se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de regulă o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.

Contraindicaţii

• Lemnul dulce este un medicament puternic şi, ca atare, se impun anumite măsuri de precauţie atunci cînd îl folosim. Nu trebuie administrat perioade lungi de timp fără întrerupere. O cură nu trebuie să dureze mai mult de patru săptămîni. Administrarea de lemn dulce este contraindicată în cazurile de hipertensiune gravă, sarcină (poate produce naşterea prematură), boli tumorale în faze foarte avansate, hipotiroidie pronunţată, ciroză avansată, boli biliare aflate în fază acută. Persoanele care fac tratamente cu medicamente care conţin digoxină nu vor lua intern lemn dulce. Persoanele cu probleme cardiace care iau lemn dulce vor lua şi suplimente pe bază de potasiu, deoarece nivelul acestuia scade la administrarea acestei plante. Toate preparatele din lemn dulce se folosesc intern numai cu avizul medicului. Trebuie să fiţi informaţi şi de efectele interacţiunii plantei cu alte medicamente pe care le luaţi.

sursa: monitorulexpres.ro

By Farmacist Gabriela Stefancu