Cancerul - prevenire si tratament

Cancerul poate fi învins cu Canticer!

iulie 23, 2015   ·   0 Comments

Majoritatea celor care cad pradă acestei maladii apelează la tratamente îndelungate şi costisitoare, pentru ca în final să se lase răpuşi de deznădejde. Însă cercetările aprofundate de medicina tradiţională asiatică ne arată că deznodământul poate fi unul fericit, dacă bolnavii au încredere în puterea vindecătoare a naturii.

Canticer-in-tratamentul-cancerului-www-farmacie-naturista-ro
Aşa cum boala se naşte din grijile şi supărările care umbresc viaţa noastră de zi cu zi, şi miracolul însănătoşirii stă în fiecare dintre noi. Trebuie doar să deschidem ochii şi să privim cu speranţă.   Natura este cel mai bun doctor   Una dintre cele mai avansate civilizaţii ale lumii, veche de mii de ani, îşi bazează întreaga dezvoltare culturală şi ştiinţifică pe un concept simplu. Chinezii cred că Universul şi toate elementele sale sunt formate din două forţele primordiale şi complementare: Yin (întuneric, rece, feminitate) şi Yang (strălucire, cald, masculinitate). Celula canceroasă este parte a corpului, nu provine din afara acestuia – explică practicanţii medicinii tradiţionale chinezeşti – şi s-a transformat din cauza anumitor tulburări ale organismului provocate de dezechilibrul Yin/Yang.

Produsul obţinut din plante şi folosit cu succes în medicina tradiţională chineză, CANTICER, reface energia vitală a organismului, fortifică toate organele şi restabileşte echilibrul Yin/Yang. Astfel, pacientul primeşte un sprijin puternic pentru a ţine sub control evoluţia cancerului şi a reduce complicaţiile care apar în terapiile convenţionale.

Şapte ingrediente naturale recomandă CANTICER drept soluţia completă şi eficientă împotriva cancerului: Usturoiul negru – conţine foarte mulţi antioxidanţi, esenţiali pentru funcţionarea corectă a sistemului imunitar, precum şi pentru prevenirea deteriorării şi repararea celulelor Semen Coicis (Coix lachryma-jobi) – combate tumorile, mai ales pe cele abdominale, esofagiene, gastro-intestinale, pulmonare Momordica Charantia L – stimulează sistemul imunitar şi este un puternic antitumoral Ciuperca Reishi – echilibrează sistemul imunitar şi diviziunea celulară normală; stimulează celulele NK, creşte producţia de interferon gamma şi factorul de necroză tumorală (TNF alfa); reduce invazitatea celulelor anormale – scade expresia metaloproteinazelor MMP2 şi MMP9; reduce efectele adverse ale chimioterapiei şi radioterapiei asupra măduvei osoase hematogene Herba Gynostemmatis – întăreşte organismul, calmează durerea şi susţine regenerarea celulară Cactusul (Opuntia Dillenii Haw) – previne cancerul prin modularea markerilor de apoptoză şi inhibarea căii inflamatorii, are proprietăţi antioxidante Hyriopsis Cuminingii – este o perlă utilizată pentru a calma nervii, pentru a elimina toxicitatea din organism şi pentru a stimula reînoirea ţesuturilor.

Secretul produsului CANTICER constă în balansarea perfectă între Yin şi Yang a ingredientelor şi asigurarea unui complex mare de antioxidanti naturali pentru a face posibilă transformarea celulele tumorale în celule normale. Înca din primele săptămâni veţi observa că sistemul digestiv începe să se refacă, veţi incepe să aveţi din nou poftă de mâncare şi de viaţă. Totodată durerile cauzate de cancer vor dispărea treptat. După aproximativ o lună de tratament se poate observa eliminarea infectiilor din organism, refacerea fisurilor ficatului (are un puternic rol hepato protector), reglarea numarului leucocitelor şi al hemoglobinei.  CANTICER este autorizat atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite ale Americii. Acest produs se poate administra în paralel cu alte tratamente având rolul de a reduce efectele secundare ale acestora. Este necesar, totuşi, să vă schimbaţi şi stilul de viaţă, pentru a ajuta CANTICER să învingă boala şi pentru a vă asigura că ea nu va recidiva. Problemele emotionale, frusrarea, frica şi depresiile trebuie să dispară din viaţa dumneavoastra pentru a va putea reface pe deplin. În acest scop produsul CANTICER ajuta foarte mult la calmarea minţii datorita rolului sau anti-depresiv.  

 

Mărturiile pacienţilor ce au început tratamentul cu CANTICER:  

Alina Niculae, Bucureşti – Numărul de telefon îl găsiţi pe www.canticer.ro “Buna ziua, eu am luat pentru bunica mea care s-a operat de cancer la colon şi avea o stare de rau continuu, nu avea pofta de mâncare şi slabise foarte mult. Hemoglobina era 9 cand a şi început tratamentul cu Canticer. Acum la 2 săptămâni după ce a început , hemoglobina a revenit la normal, se simte foarte bine, are pofta de mâncare, nu mai are greaţă de la chimioterapie, se odihneşte bine, şi a disparut starea de oboseală. Operaţia s-a vindecat foarte repede şi medicii au ramas uimiţi când au vazut ce bine se simte. Face şi chimioterapie, este la a şaptea sedinţă şi cred că va fi ultima. După atâtea şedinţe nu i-a fost rău deloc pentru ca ia in paralel şi Canticer. Noi am luat ca să nu mai recidiveze după operaţie. Este cel mai bun produs pe care îl ia bunica şi sunt foarte mulţumită. Multă sănătate tuturor.”  

MARCEL G. ,  Braşov – Numărul de telefon îl găsiţi pe www.canticer.ro “Eu sunt operat la cap, angiom anaplastic, recidivat anul trecut, am făcut tratamentul cu citostatice recomandat de oncolog dar la 6 luni la RMN am constatat că tumoarea işi dublase mărimea. La un moment dat mi-au revenit simptomele de dinainte de operaţie. Chiar din primele două săptămâni, de la începerea tratamentului cu Canticer, m-au lăsat durerile şi ameţelile. Am hotărât să continui tratamentul. După patru luni de tratament, pot sa va spun ca ma simt extraordinar de bine. Mi-am facut RMN-ul de control la 6 luni şi efectul avut asupra tumorii a fost uimitor, tumoarea nu a mai crescut deloc. Multumesc Canticer şi echipei care m-a îndrumat spre acest tratament.”  

EMILIA VASILESCU , Constanta – Numărul de telefon îl găsiţi pe www.canticer.ro “Socrul meu are două tumori: la stomac si retroperineal. De la diagnostic a început să aibe stări de ameţeală, să nu mai mănâce cum trebuie din cauză că nu mai avea poftă de mancare. Dormea şi foarte greu, probabil şi din cauza gândurilor. De când a inceput tratamentul cu Canticer, se simte foarte bine chiar daca tumorile sunt într-o stare avansată. Ţinând cont de faptul că are o varstă (80 de ani) şi foarte multe complicaţii, Mănâncă mai sănătos acum, are energie şi se comportă ca şi cum nu ar avea cancer. Multumesc lui Dumnezeu că se simte atat de bine. Continuam tratamentul cu Canticer înca 6 luni şi vom face nişte analize.Vă doresc multa sănătate tuturor!”

MARTURII DE LA PACIENTI

SURSA

Pentru comenzi : www.doctormusetel.ro sau 0745189768

By


Readers Comments (0)





Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.